Pagini

duminică, 19 iunie 2016

Totul pentru calificare! Tata Puiu va avea pe bancă și icoane şi moaştele Sf. Parascheva



Tata Puiu pare să ia foarte în serios meciul cu Albania! Surse din cadrul UEFA au confirmat că așa zisul ”selecţioner” al echipei României va fi însoţit diseară, pe bancă, de nimeni alta decât sfânta Parascheva, împrumutată de la Iaşi pentru a le purta noroc tricolorilor.

Potrivit unor martori, moaştele sfintei au debarcat din avion cu câteva minute în urmă şi se îndreaptă spre stadionul Stade de Lyon. ”Chiar în acest moment, domnul Iordănescu a terminat de sortat colecţia de icoane şi se parfumează ca s-o întâmpine pe Sf. Parascheva cu un sărut prelung şi o îmbrăţişare caldă. Albania n-are nicio şansă!”, a exclamat un suporter român, uşor intoxicat de la mirosul puternic de mir.

”Prezenţa raclei sf. Parascheva pe teren trebuia să fie o surpriză, dar paparazzi şi-au băgat nasul în moaştele noastre, ca de obicei”, a comentat un membru al staffului Naţionalei. ”Au să vadă ei la Judecata de Apoi!”

În plus, pe lângă imnul României, Iordănescu ar fi insistat să se intoneze o frumoasă liturghie şi, dacă mai e timp, moliftele Sfântului Vasile, notează presa pariziană.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro