Pagini

luni, 27 iunie 2016

Patriarhoțul i-a dat Papei un Merţan, ca să nu mai umble cu Loganul, ca săracii



Moment rar pentru liderul Bisericii Ortodoxe din România, Patriahoțul Trafalet. După ce a văzut cu ce mașină se deplasează Papa Francisc prin Armenia, acesta a fost copleșit de un sentiment straniu și nemaiîntâlnit la el: milă (!?!?!?). „Inițial n-am știut ce să fac, am crezut că eram bolnav și m-am dus să-mi fac analizele. Apoi un psihiatru mi-a spus că e vorba de milă pentru aproapele meu”.

Ca să scape de acest sentiment neplăcut, CEO-ul BORâturii a decis să doneze Papei Francisc un Mercedes ca să nu mai arate ca ultimul calic. „N-avem unul nou nouț, că-s date la mitropoliți, dar avem unul second-hand, de anul trecut, cu volan de aur și scaune din piele de delfin. N-are decât 15.000 de kilometri, îl mai ține vreo câteva luni”, a precizat PreaFericitulMaiMultDecâtArTrebuiSăFie... Nea Trafalet.

De cealaltă parte, Papa Francisc a mulțumit frumos pentru cadou și a precizat că e un prim pas în reconcilierea între cele două mari biserici. Totodată a spus că-i place și Loganul, nu atât ca mașină cât pentru manelele cu care venise în dotarea standard.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro