Pagini

joi, 29 octombrie 2015

BORâții pregătesc citirea pomelnicelor! Voi v-ați pregătit portofelele?



Un afiș nou în scara blocului. Ce să fie, ce să fie?

Ah, e un anunț promoțional pentru cei care vor să-și pună o pilă la Poarta Raiului. Intermediarul acestei tranzacții este preotul Cătălin Miclăuș de la Arhiescrocheria Romanului și Bacăului, unde domnește Înalt Prea Sfințitul Ioachim, mâna stângă a lui ”dumnezeu”, mâna cu care strânge șpăgile divine.

Se leagă credința-n mine când văd unșii lui dumnezeu în acțiune creștinească. Cresc ventriculele-n mine, îmi vine să cobor în beci și să mai desfac o damigeană. M-aș culca pe butoiul cu vin, sigur acolo-i credința cea sfântă și cea adev... bă, dar unde mi-am lăsat paharul? Asta e, beau cu sticla! Mare și bun... ”E musai ca șpaga să conțină 2 litri de vin - pentru că zeului i se mai usucă și gâtul. Nu-i alcoolic, nu face urât la băutură, din contră, face urât când rămâne pe sec (=> marele potop)”, ne asigură Protopopiatul Romanului.

Lumânările, cărbunii și tămâia se cumpără doar de la biserică! Nu din altă parte, că nu-i creștinesc! Și le donăm tot bisericii, ca să poată să le revândă la alți credincioși fraieri! Bună afacere. Și fără bon fiscal! Circulația mărfurilor, cum era denumită treaba asta pe vremea comuniștilor!

Sincer, eu i-aș da și 100 de litri de zaibăr (negru ca păcura) dacă mi-ar garanta în Rai o cabană mai retrasă. Nu de alta, dar n-aș vrea să nimeresc lângă fanii lui Boca. N-are rost să risc, mai bine aleg eterna singurătate.

PS: În Iad sigur n-ajung pentru că am refuzat să tai capre și să le beau sângele. Și am auzit că asta îi pune capac lui Michiduță. Dar dacă sunt refuzat de ambele părți, unde ajung? În sala de așteptare!?



sursa: http://OFCR.morometia.ro/