Pagini

sâmbătă, 4 iulie 2015

Relațiile pedofile în lumea musulmană... acceptate de Coran! Iar la noi, de BOR!



Unul dintre faptele cele mai stranii legate de mentalitatea musulmană din zilele noastre rezultă imediat chiar din fotografia alăturată. Vedem un grup de băieți probabil având o vârstă între 13 și 14 ani, fiecare purtând în brațe în mod demonstrativ, câte o fotografie format mare care reprezintă un mullah (religios Islamic). În spate stă un adult, probabil profesorul clasei respective, iar în prim plan apare chiar mulahul reprezentat în fotografii, sarutând pe gura, cu tandrețe pe unul din băieți!

Când știm că societățile musulmane sunt necruțătoare cu homosexualii, mergând până la spânzurarea lor și la dărâmarea unor ziduri pe trupurile lor, ca să evoce legenda lui Lot, cum putem explica oare ce se întâmplă în momentul respectiv, în această şcoala tipic musulmană, în prezența cadrului didactic aprobator pe care îl vedem în spate și a elevilor, parcă geloși pe fericitul lor coleg sărutat de “omul lui Allah”?

Răspunsul este foarte interesant: Islamul, bazat pe Coran este o religie abrahamică inspirată atât din Torah (prima parte a Bibliei), care cere în mod evident uciderea homosexualilor în mai multe paragrafe (începând cu pasajele despre Lot, Sodoma și Gomora) dar și din situația existentă în lumea orientală în momentul când Muhammad a dictat acest text, deci acum circa 1.400 de ani. El era analfabet, dar a găsit pe alții care să-l scrie. Pe când “profetul” Muhammad trăia, cultura elenistica era încă vie, în ciuda fundamentalismului creștin care a împins Europa în Evul Mediu întunecat.

Când Justinian a închis “Şcoala din Atena” și a impus uciderea sau alungarea din imperiu a tuturor celor care aveau vreo legătura cu vechea cultură, o formă distorsionată a acestei culturi a supraviețuit în Orient. Acest lucru este evident chiar și din structura și conținutul Coranului!

Coranul nu numai ca este tolerant cu pederastia și cu ceea ce numim azi pedofilie, adică chiar cu relațiile sexuale dintre bărbați și băieți sub 12 ani, dar le și promite drept-credincioșilor musulmani după moartea lor, în afara de virgine și “băieți frumoși ca niște perle”.

Evident că există azi un război cultural între Occident și lumea musulmană și sub acest aspect cultural, legat de tradițiile moștenite “din bătrâni”. Ceea ce mi se pare interesant este faptul că nici occidentul nu are argumente prea credibile în susținerea eticii și moralei creștine în faţa celei musulmane, și asta datorită faptului că morala creștină forțată pe gâtul tinerilor a dus la un mare număr de sinucideri! Toți tinerii care s-au perceput ca fiind “diferiți” de ceea ce vrea religia creștină, au avut de suferit imens!

Sub acest aspect, tinerii musulmani stau ceva mai bine. Chiar și în locurile unde se practică așa-zisă “batcha-bazi” (exploatarea băieților sub 13 ani ca dansatori sexuali. Mă refer aici mai ales la cultura Pashtun din Afganistan și Pakistan) sinuciderile la băieți sunt aproape total absente. La o anchetă, băieții exploatați au răspuns ca și ei vor să aibă, la rândul lor, acces la alți băieți când vor fi adulți și să ducă același tip de viață.

Ceea ce i-a îngrozit, bineințeles, pe observatorii occidental!