Pagini

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

GPS-ul ăsta, nu merge cu softuri speciale și prin sateliții creați de oameni, nu de BOR?

Să lăsăm deocamdată gluma, că e nasoală treaba!
Domnule Președinte Iohanis... pentru ce crezi că te-au votat românii?
Pentru a duce statul Român în Evul Mediu așa cum vrea BOR?

MIZERIA UMANĂ A BORâților NU ARE LIMITE!

Patriarhul Daniel i-a cerut lui Iohannis să nu scrie în Constituţie că România e stat laic şi să fie obligatorie religia în şcoli.


Şeful Bisericii i-a spus Preşedintelui Iohannis în cadrul întâlnirii între patru ochi pe care au avut-o astăzi la Palatul Patriarhiei că Biserica doreşte că la revizuirea Contituţiei să nu fie inclus în textul legii fundamentale că România este stat laic. Patriarhul i-a spus lui Iohannis că preşedintele Comisiei constituţionale, Crin Antonescu, a susţinut introducerea statului laic în lege şi că BOR s-a opus. La vremea respectivă, în 29 mai 2013, Crin Antonescu a votat în favoarea amendamentului privind introducerea statului laic în definiţia statului român, dar amendamentul a fost respins cu voturile PSD, care a susţinut toate solicitările Bisericii.

În cadrul întâlnirii de astăzi, Daniel i-a înmânat lui Klaus Iohannis două volume despre obligativitatea studierii religiei în şcolile din Germania. “În toate landurile”, a precizat Patriarhul. BOR este foarte deranjată de decizia CCR care a spus că nu elevii care nu doresc să facă religie în şcoală trebuie să facă cereri speciale, ci cei care doresc să studieze religia. Patriarhul a făcut lobby pe la toate instituţiile statului că decizia CCR să fie schimbată şi a cerut şi sprijinul lui Klaus Iohannis în acest sens.

joi, 29 ianuarie 2015

Artă culinară pentru femei destoinice și care nu știu să gătească...

Un popă tembel avertizează: ”Nu beţi cola, conţine avortoni! Beţi din sângele copiilor voştri!”

Recent, așa numitul părinte Cleopa Jurj de la o prăpădită mănăstire din Arad... a făcut o serie de declaraţii de-a dreptul şocante, ce au stârnit numeroase reacţii.

Reprezentantul bisericii a atras atenţia cu privire la consumul de cola. Acesta spune că băutura conţine printre ingrediente şi extras din fetuşi umani.

„Nu beţi cola, conţine avortoni! Beţi din sângele copiilor voştri!”, aceasta este declaraţia şocantă a idiotului de călugăr.

Se pare că prihopatul ăsta de părintele Cleopa Jurj este cunoscut în rândul medicilor de la Clinica de Psihologie Arad, dar și printre idioții lui de enoriaşi, pentru faptul că s-a opus cardului de identitate cu cip şi a respins aderarea la UE şi NATO!

E tare jmecherul ăsta!

marți, 27 ianuarie 2015

Motivare CCR: Oferta educaţională referitoare la disciplina Religie este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă

Revenim la un subiect puțin mai vechi: Religia NU mai este OBLIGATORIE în școală!



Oferta educaţională pentru materia religie este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă, susţine Curtea Constituţională în motivarea deciziei prin care a stabilit că obligaţia de a face cerere pentru a nu participa la ora de religie este neconstiuţională.

"Curtea constată că modul în care legiuitorul a reglementat prin art. 9 alin. 2 din teza întâi din Legea 84/1995 şi art. 18 alin. 2 teza întâi din Legea 1/2011 oferta educaţională referitoare la disciplina Religie este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. 1 din Constituţie individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii, a conştiinţei şi a credinţei religioase, situaţie ce conferă consistenţă liberei dezvoltări a personalităţii umane ca valoare supremă garantată de Legea fundamentală", motivează judecătorii CC.

duminică, 25 ianuarie 2015

Răspunsul pentru cei ce mă înjură... o să-l găsiți în fotografia din postare!

Mulți dintre cei ce răsfoiesc acest blog (eventual prin intermediul Facebook-ului) mă atenționează că folosesc mai tot timpul un limbaj dur, chiar neadecvat, la adresa ”preafericiților” slujitori ai bisericii ortodoxe române! Că nu-i scot din ”BORâturi”, ”Jegoși”, ”Japițe”, ”Pedofili”, ”Curvari”, ”Homosexuali”... și alte ”epitete” ce-mi vin pe moment în cap atunci când scriu despre ei și biserica ce o reprezintă deloc cu onoare față de ”cei ce cred în inexistența unor zei, sfinți sau îngeri”!!!
Pe mulți dintre înfocații care mă înjură și mă blesteamă, mă spurcă, sau oricum s-ar fi numit ”spumele” cu otravă de la gura lor... eu am doar un singur răspuns:

vineri, 23 ianuarie 2015

SEMNELE DIVINE... sunt peste tot! (Gif)

Prea multe motive să vrei să mori!



Toată lumea se minunează de ce teroriştii arabi pot să efectueze atacuri sinucigaşe. Încercaţi să va puneţi în situaţia următoare:
* Sexul înainte de căsătorie este interzis.
* Nu au nici prostituate.
* Alcoolul este interzis.
* Barurile sunt interzise.
* Internetul e interzis.
* Muzică şi petrecerile sunt interzise.
* Sportul e interzis.
* Nisip peste tot.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Din Categoria: CE SPUNE POPA E LEGE, RESTUL E DE CĂCAT...

Astăzi avem...: VĂ UITAŢI LA FILME PORNO? E ADEVĂRAT CĂ PROSTESC?

Acum înțeleg de ce toți jegoșii ăștia în negru sunt pedofili, curvari, homosexuali...!
Ei nu au voie să se uite la filmele porno... ei o fac fizic și concret cu oricine oricum!
Și totuși... prosteala e din ce în ce mai dezvoltată la cei ce pupă oase de mort și desene cu acuarelă cu personaje fictive, numite icoane!
Dar cu o mică rugăciune și citind... din scriptură... din biblie... făcute pe rând... lumea scapă! Scapă de filmele porno ca ”păcat”... dar de prosteala în care sunt adânciți... nu cred!

Până la urmă... se uită la filme porno pentru că ”e un lucru frumos”! Sîc! 



marți, 20 ianuarie 2015

Nu uitați că... pentru BORâți... VIAȚA cre(ș)tinilor e un păcat general...!

Conform unui recent ”îndreptar” în ale prostiei crunte de tip Ev Mediu cu îmbunătățiri de ultima generație din domeniul tehnicii în care trebuie să se ”scalde” un credincios... orice ai face ești un nenorocit de păcătos! Așa că scoate banii, du-te la jegoșii de popi, plătește-i ca să te scape de toate nenorocirile pe care le faci la orice pas, la orice respirație!
Pentru faptul că... ți-ai tăiat părul, te-ai epilat, te-ai pensat, te-ai spălat, ai fost la nuntă cu lăutari (nu cu corul bisericii...!), ai stat pe facebook, pe tweeter, pe internet,  ai fost la teatru, la cinema, ai traversat strada, ai mâncat, ai băut, AI GÂNDIT (!!!) și multe multe alte idioțenii inventate de jegoșii de popi... ești plin de păcate.
Dă fuga la jegoși... ”donează-le toți banii” și vei fi curat ca nou născutul, pentru 5 minute! Pentru că imediat ce ieși din biserică în stradă... ai păcătuit dinnou! Păcătos nenorocit ce ești...!

Incredibil... nu???



luni, 19 ianuarie 2015

Întrebare pentru Papa Francisc: „De ce permite Dumnezeu să fie folosiţi copiii pentru prostituţie?“

În timpul vizitei sale la Manila, capitala Filipinelor, Papa Francisc a fost impresionat profund de o fetiţă care l-a întrebat cu lacrimi în ochi „De ce permite Dumnezeu să fie folosiţi copiii pentru prostituţie?“. Glyzelle Palomar, o fată abandonată de părinţi, în vârstă de 12 ani, l-a întrebat plângând pe Suveranul Pontif care a efectuat, în weekend, o vizită în Filipine: „Mulţi copii sunt implicaţi în traficul de droguri şi în prostituţie. De ce Dumnezeu permite aceste lucruri să se întâmple cu noi? Copiii nu sunt vinovaţi cu nimic“.
Impresionat, Papa Francisc, care este cunoscut ca un apărător al săracilor şi oprimaţilor, a îmbrăţişat-o pe micuţă pentru a consola. Ba mai mult, scrie „The Independent“, a renunţat la discursul său pregătit, în limba engleză, şi i-a răspuns copilului în limba sa maternă, spaniolă: „Ea este singura care a adresat o întrebare la care nu am răspuns şi nu a reuşit să o exprime în cuvinte, ci în lacrimi“.

Din Categoria: CE SPUNE POPA E LEGE, RESTUL E DE CĂCAT...

Astăzi avem: FEMEIA CARE L-A VĂZUT PE DUMNEZEU!



Trebuie să recunosc... și eu l-am văzut pe Iepurașul de Paști, pe Moș Crăciun, pe Moș Nicolae, zâne bune, zâne rele, prinți călare pe un cal alb, balauri cu șapte capete și nu mai știu câți din ăștia... da da... i-am văzut, mai ales când aram bolnav și aveam febră mare de 39,5 - 40°C, frisoane și halucinații. 
Dar n-am făcut cezariană! Asta e! Probabil dacă făceam și cezariană... îl vedeam și pe nea dumnezeu ăsta!


Din Categoria: SEMNELE DIVINE....



duminică, 18 ianuarie 2015

Câţiva PREOŢI CURVARI au făcut o NOUĂ BISERICĂ...! (pentru că le place... pizda!)


Peste 20 de falși preoți, majoritatea foști monahi și popi excluși de BOR pentru relații cu enoriașele ce le ”păstoreau”, au întemeiat Mitropolia Autonomă. Maneliștii vin să se închine și să lase donații escrocilor seducători.
Icoane din care iese mir, moaște ale unor sfinți necunoscuți, titluri bisericești cu trimitere la Italia, Moldo-Valahia sau Grecia fac parte din arsenalul celor aproximativ 20 de autointitulați preoți, care poartă sutană pentru a avea trecere în rândul enoriașelor.

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Pericolul religiei musulmane în Europa - de citit și de ținut minte!

Discurs rostit de către Geert Wilders, Preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda, 
membru al Parlamentului Olandez, în faţa adunării unor factori politici internaţionali, 
la hotelul "Four Seasons" din New York.


Dragi prieteni,

Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi invitat.
Vin în America cu o misiune. Nu este totul bine în lumea veche. Se conturează un imens pericol şi este foarte greu să fii optimist.

S-ar putea să ne aflăm în faza finală a islamizării Europei. Acesta nu este numai un pericol actual şi transparent pentru însuşi viitorul Europei, ci un pericol pentru America şi pentru întreaga supravieţuire a Vestului.
Statele Unite constituie ultimul bastion al civilizaţiei apusene care ar înfrunta o Europă islamică. Mai întâi, voi descrie situaţia existentă pe teritoriul Europei, iar apoi voi spune câteva cuvinte despre Islam.

joi, 15 ianuarie 2015

Recunoașterea oficială a Șarlateniei și a Șarlatanilor... de către BORâturile jegoase!



Postul Antena 3 a dat azi dimineață o știre despre un așa zis ”preot FALS, reclamat la poliție...” (vezi articolul și VIDEO aici).
Mai interesant este însă... ce spune un așa zis ”reprezentant al BORâturilor” despre acest preot (citez):

El practic folosește lipsa de discernământ al multora dintre ei și este foarte grav... este un fel de șarlatenie aici...!

Deci BORâturile recunosc pe față că se FOLOSESC DE LIPSA DE DISCERNĂMÂNT (... a credincioșilor adică) ... și totul ESTE UN FEL DE ȘARLATENIE...!

Să le mulțumim BORâților pentru aceste precizări foarte ADEVĂRATE și AUTENTICE!
Ar trebui practic și spălații pe creier (adică credincioșii lor) să-și dea singuri seama acum... cum stă treaba cu religia în general!


Pe Nea Trafalet... nu? Plătesc 1.000 €...!

miercuri, 14 ianuarie 2015

Ca să vă simțiți.... BINE!

Dacă n-ar fi existat....



Dar așa avem un popor de cretini... scuze... creștini și niște baștani ce-i sug de bani pe fraieri, numiți pe scurt BORâturi Jegoase!


Je suis....

La o săptămână de la atentatele sângeroase de la Paris... asupra unei redacții de ziar și a membrilor ei, care postau caricaturi ironice la adresa ”profetului Mohamed”, cred că e timpul să fac și eu un gest simbolic! Că doar fac și eu cam același lucru...! Nu?

Separarea Bisericii Ortodoxe Române de STATUL ROMÂN.

Unul dintre cele mai bune lucruri care i se pot întâmpla României din 2015 încolo este separarea Bisericii Ortodoxe Române de statul român şi, evident, impozitarea BOR, conform Codului Fiscal, la fel cum este impozitat oricare alt mic sau mare proprietar.
Îmi pun mari speranţe - şi ar trebui să ne punem cu toţii - că noul preşedinte ales, Klaus Iohannis, va acţiona în acest sens.
Dacă Traian Băsescu a avut o politică non-combat cu Biserica - probabil şi fiindcă a avut prea multe fronturi deschise - Klaus Iohannis ar trebui să facă acest pas şi să producă, o dată pentru totdeauna, separarea dintre Biserică şi Stat. Iar Biserica Ortodoxă Română s-ar cuveni să devină ceva ce s-ar fi cuvenit să fi fost dintotdeaunua: o entitate eminamente privată, care nu-şi face simţită prezenţa în Parlament, în Guvern, în Administraţia Prezidenţială etc.
Pe scurt, oricât de urât ar suna celor pioşi, acesta este purul adevăr: popimea cu popimea, dregătorii cu dregătorii.

marți, 13 ianuarie 2015

Voi cum înțelegeți treaba?

Să înțeleg că... în urma evenimentelor care a bulversat mass-media și omenirea (???) Guvernele sunt considerate niște structuri TERORISTE aflate în slujba lui ALLAH?



Din Categoria: CE SPUNE POPA E LEGE, RESTUL E DE CĂCAT...

Astăzi: CINE E ALLAH?

Allah e rău... omoară oameni!
Dumnezeu ne te-nvață niciodată să omori, să curvăsărești, să furi să dai în cap, să...!

Pe bune mă?
Popii nu fură? Nu curvăsăresc? Nu sunt recunoscuți în toată lumea că sunt cei mai mari pedofili și homosexuali? Sau jegosul de popă vă citește din cartea lui de mincuni altceva?
Și apropo... dumnezeu nu omoară? Sau nu vreți să recunoașteți că sunt pe lumea asta milioane de oameni și copii grav bolnavi, oameni cu handicap ce nu se mai poate trata (încă, zic eu!), oameni ce mor nevinovați în accidente...?
P-astea... nu dumnezeu le dă oamenilor, unora așa ca voi...? Fără cultură, fără minte, fără un pic de idei despre viața reală? Sau voi sunteți tocmai ăia... fără nici un dumnezeu?
Dar totuși toți pupați oase de mort! Și nimic nu se schimbă! Dar nu realizați treaba asta, cre(ș)tinilor!



INCREDIBIL... DAR ADEVĂRAT!
Se întâmplă în această țară, condusă de tembeli cu capul plin de căcat!


joi, 8 ianuarie 2015

Din Categoria: ”DACĂ VĂ ARD BISERICILE”
Azi: Incendiu la Seminarul Teologic din Suceava...



Măi cre(ș)tinilor și BORâturilor...
DACĂ VĂ ARD BISERICILE (sau orice altceva ce semnifică această instituție ”spurcată”), înseamnă că dumnezeul vostru NU EXISTĂ!
Conform gândirii voastre ”putrezite” de Ev Mediu, el n-ar fi permis să ardă ”CASA DOMNULUI”!
Dar pentru că nu există așa ceva... asemenea lucruri SE ÎNTÂMPLĂ!

Arde-v-ar focul de escroci spurcați ce sunteți...!

Iată niște milițieni tembeli! Dacă le făceam eu asta... mă cafteau de mă rupeau!


Morala creștină... de la Patriarhia lui Nea Trafalet (Mondenii)


miercuri, 7 ianuarie 2015

MUSULMANII...



Musulmanii...
Ei nu sunt fericiţi în Egipt
Ei nu sunt fericiţi în Libia

BREAKING NEWS
Religia... o lume de bunătate și iubire? Chiar credeți?
Iată o altă dovadă a cruzimii acestei invenții cretine pe care credincioșii o venerează!


Schimburi de focuri intense s-au înregistrat în centrul capitalei franceze, Paris, pe Bulevardul Richard-Lenoir.
Din primele informaţii reiese că există câteva persoane rănite.

DEX: Smerenie = Modestie, umilință, cuvioșie, pietate, evlavie, comportare modestă


Dar nu uitați! Nu pentru voi credincioșilor e valabilă treaba asta, ci pentru noi... noi ăștia care vă dăm la pupat și lins oase de mort, noi ăștia care vă cerem să faceți donații de toate felurile, în bani, aur, terenuri, case, vii, păduri etc, etc, donațiile desigur sunt pentru biserică, biserica în care vă prostim să credeți în ceva (ce nu există) și în care sperați să aveți și voi bunăstare, fericire, sănătate și viață de huzur! Se vede nu?
Donează... și cu toții vom trăi mai bine! 
Și după cum am mai spus: NOI, NU VOI!

Referitor la articolul cu MEDICUL și popa jegosu'...!

luni, 5 ianuarie 2015

Cine s-a dat jos din acest BOLID de 75.000 de euro?



Pentru o viață sănătoasă, consumați zilnic 2 litri de apă sfințită... cre(ș)tinilor!



Pentru că tot se apropie o așa numită zi ”de bobotează”... pentru tembelii și fraierii ce se duc să bea apă ”sfințită” și să-și facă provizii imense cu apa asta, am o știre de ultimă oră! O știre apărută în  Daily Mail. Deci n-am spus-o eu că așa am vrut! NU! O spun niște cercetători austrieci!
Și știrea care a tulburat biserica în totalitatea ei, sună cam așa: