Pagini

miercuri, 12 noiembrie 2014

Scrisoare unui altfel de creștin, pentru Nea Trafalet....

Daniel Nica, un tânăr de 22 de ani, i-a adresat Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române o scrisoare în care critică implicarea preoţilor în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014, acuzându-i că îi manipulează pe oamenii vârstnici, profitând de credinţa lor.

Stimate Înalt Prea Sfintiţ Părinte Daniel, 

Uitându-mă la evenimentele ce se petrec în ultima perioadă în Casa Domnului nu ştiu dacă mie trebuie să-mi fie ruşine că vă port numele sau dumneavoastră să vă fie ruşine că aveţi acelaşi nume cu mine.
Aş putea spune că am fost crescut la ţară, fiecare vară din primele 17 – 18 ale vieţii mele petrecându-mi-o alături de bunici într-un sat din sudul ţării. Ştiţi care erau cei mai importanţi oameni acolo? Primarul, doctorul şi popa! O să mă întrebaţi de ce, lipsit de respect, îl numesc Popă şi nu părinte, aşa cum am fost (OBLIGAT) să învăţ în timpul orelor de relgie? O să vă răspund: suntem un stat LAIC iar acest „Popă“ are cel puţin respect din partea mea! De ce?
Spre deosebire de dumneavoastră, Popa din satul meu, deşi obligat de Biserica dumneavoastră, nu percepe taxe săracilor care îşi îngroapă părinţii sau îşi căsătoresc copii. Nu le cere banii pe care nu îi au pentru a sta în faţa lui Dumnezeu. Nu le vorbeşte despre alegeri prezidenţiale bunicilor mei! Nu îi obligă să cumpere ziarele bisericii sau calendarele (printate de sfinţiile dumneavoastră fără a înţelege, măcar, ideea de TVA!).
Ziarele primite (OBLIGATORIU) sunt plătite din buzunarul Părintelui Nea’ Nelu (aşa cum îl ştie lumea în sat), iar calendarele sunt de multe ori oferite tot gratuit, pentru că nu toată lumea are Mercedes la poartă (dacă înţelegeţi unde bat). 
Obişnuiam, mic fiind, să cumpăr (de placere) cel puţin o iconiţă de la fiecare biserică/mânăstire pe care o vizitam cu părinţii mei în vacanţe. Şi credeţi-mă, am vizitat multe. Atât de multe încăt acum câţiva ani Mânăstirea Curtea de Argeş, pe care o mai vizitasem în trecut, tot pentru a aprinde o lumânare, mi-a cerut şi mie şi părinţilor mei taxă la intrare. Ni s-au dat bilete! Puteţi să credeţi asta?! BILETE la intrare în Mânăsitre, bilete pentru a ne putea ruga. A fost ultimul an în care am vizitat acel loc, deşi plin de credincioşi, uitat de Dumnezeu.
Dumneavoastră Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu Biserica Ortodox Română, încercaţi să îmi manipulaţii (părinții - n.r.) bunicii şi străbunicii! Îi faceţi să acţioneze politic în funcţie de interesele dumneavoastră mizând pe credinţa lor şi folosindu-vă cu NERUŞINARE de încrederea lor... de, poate, prea puţinele cărţi citite de ei...
Nu cred că este nevoie să demonstrez cele scrise mai sus, aveţi cunoştinţă de ele şi pot să fac pariu că aveţi acces la internet de pe un Mac pe care eu nu o să mi-l permit prea curând... noroc de poporul creştin-ortodox.
Înainte de a ajunge la subiectul acestei scrisori, o să subliniez pentru a spulbera orice dubiu, că sunt creştin, mulţumesc Celui de Sus după fiecare masă la care îmi adun părinţii şi prietenii şi mă închin în fiecare seară înainte să adorm.
În calitatea mea de Fiu al Lui Dumneazeu, vă întreb, stimate Înalt Preasfinţit (??? - n.r.), aşa cum l-am auzit o dată pe tata întrebând: Nu vă e ruşine? Nu vă e ruşine că l-aţi vândut pe Dumnezeu cu bucăţica?
V-aş ruga să nu vă rugaţi pentru mine, nu o să-mi permit să plătesc... Dumnezeul în care am fost învăţat să cred nu costă şi nu face politică.
Cu pioşenie, Un Daniel, Un om.